Lecturi: Înţ 1,1-7; Ps 138; Lc 17,1-6

Liturghie la alegere, prefaţă comună

Lecturile zilei

LECTURA I
Înţelepciunea este un duh iubitor de oameni. Duhul Domnului umple lumea.
Citire din cartea Înţelepciunii 1,1-7
Iubiţi dreptatea, voi, cei care judecaţi pământul, gândiţi cu bunătate despre Domnul şi căutaţi-l în simplitatea inimii! 2 Căci el se lasă găsit de cei care nu-l pun la încercare şi se dezvăluie celor care cred în el. 3 Gândurile perverse îndepărtează de Dumnezeu, dar puterea pusă la probă îi convinge pe cei nepricepuţi. 4 Căci înţelepciunea nu pătrunde în sufletul care face răul şi nici nu locuieşte în trupul dedat păcatului. 5 Duhul cel sfânt al disciplinei fuge de înşelăciune, stă departe de gândurile neînţelepte şi este îndepărtat când vine nedreptatea. 6 Înţelepciunea este un duh iubitor de oameni, care nu-l lasă nepedepsit pe cel care spune blasfemie cu buzele lui, căci Dumnezeu este martorul gândurilor sale, supraveghetorul adevărat al inimii şi cel care-i ascultă limba. 7 Duhul Domnului umple lumea, ţine toate împreună şi cunoaşte orice sunet.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 138(139),1-3.4-6.7-8.9-10 (R.: 24b)
R.: Condu-mă, Doamne, pe calea veşniciei!

1 Doamne, tu mă cercetezi şi mă cunoşti;
2 ştii când mă aşez şi când mă scol;
pătrunzi de departe intenţiile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ţi scapă;
toate cărările mele îţi sunt cunoscute. R.

4 Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,
tu, Doamne, îl cunoşti în întregime.
5 Tu mă învălui din faţă şi din spate
şi mâna ta stă întinsă asupra mea.
6 Minunată este pentru mine cunoaşterea ta,
prea înaltă ca să o pot înţelege. R.

7 Unde aş putea merge departe de duhul tău
şi unde aş putea fugi dinaintea feţei tale?
8 Dacă m-aş urca la cer, tu eşti acolo;
dacă m-aş coborî în locuinţa morţilor, tu eşti de faţă. R.

9 Dacă aş lua aripile aurorei
şi m-aş opri dincolo de mare,
10 şi acolo mâna ta m-ar conduce
şi dreapta ta m-ar ţine. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Fil 2,15d.16a
(Aleluia) Străluciţi ca nişte luminători în lume; ţineţi cu tărie cuvântul vieţii! (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă de şapte ori se întoarce la tine, spunând: "Îmi pare rău!”, tu să-l ierţi!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,1-6
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Este imposibil să nu vină scandalurile, dar vai celui prin care vine! 2 Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega o piatră de moară de gât şi ar fi aruncat în mare, decât să scandalizeze chiar şi numai pe unul dintre aceştia mici. 3 Fiţi atenţi cu voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte, mustră-l, iar dacă se converteşte, iartă-l! 4 Dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori se întoarce la tine, spunând: «Îmi pare rău!», tu să-l ierţi!” 5 Apostolii i-au spus Domnului: "Măreşte-ne credinţa!” 6 Iar Domnul a spus: "Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!” şi v-ar asculta”.

Cuvântul Domnului

Meditaţie

Înţelepciunea este un duh iubitor de oameni. Duhul Domnului umple lumea.
Condu-mă, Doamne, pe calea veşniciei!
Dacă de şapte ori se întoarce la tine, spunând: "Îmi pare rău!”, tu să-l ierţi!

Gândul zilei

"Duhul Domnului umple lumea, ţine toate împreună şi cunoaşte orice sunet". (Înţ 1,7)

Acest cuvânt însoţeşte învăţătura lui Isus legată de iertare şi scandaluri. Fiul lui Dumnezeu îl ascultă pe Dumnezeu şi ia în serios sugestiile sale, altfel scandalizează, adică le arată celorlalţi drumul greşit. Iar cei mici, care încă nu ştiu să discearnă singuri, sunt târâţi spre pierzare.

Pastila zilei

Pentru a trăi ca ucenic al lui Isus în comunitatea creştină este necesar să evităm scandalizarea celor mai slabi şi să oferim iertarea fraternă în mod nelimitat. Dar fără credinţă nu putem să facem aceste lucruri. Trebuie să cerem credinţa ca un dar.