Lecturi: Înţ 1,13-15;2,23-24; Ps 29; 2Cor 8,7.9.13-15; Mc 5,21-43
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Meditaţie
Moartea a intrat în lume prin invidia diavolului.
Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat.
Prisosul vostru din momentul de faţă să umple lipsa lor.
Fetiţă, îţi spun scoală-te!
Pastila zilei
Cartea Înţelepciunii răspunde la una dintre întrebările cele mai grele: originea morţii. Moartea nu vine de la Dumnezeu, ci a intrat în lume prin invidia diavolului. Evanghelia ni-l prezintă pe Isus ca învingător al morţii, înviind-o pe fiica lui Iair. Răscumpăraţi de pedeapsa păcatului, adică de moarte, ne putem socoti deja înviaţi prin speranţa pe care o avem. Sfântul Paul invită pe credincioşii din Corint să-i ajute pe fraţii săraci din Ierusalim. A ajuta pe săraci înseamnă a-l imita pe Cristos care, pe lângă bunurile trecătoare, din care putem dărui, ne dă cel mai mare dar, care este viaţa. Iată fundamentul adevăratei egalităţi!