Lecturi: Iob 38,1.8-11; Ps 106; 2Cor 5,14-17; Mc 4,35-41

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Meditaţie

Aici se va sfărâma trufia valurilor tale! Preamăriţi-l pe Domnul, pentru că este bun, veşnică este îndurarea lui! (sau Aleluia.) Cele vechi au trecut, iată, au devenit noi. Cine este oare acesta, că şi vântul şi marea îl ascultă?

Pastila zilei

În prima lectură ni se prezintă scena în care Dumnezeu îi vorbeşte lui Iob în tunete şi fulgere, amintindu-i astfel că el este singurul suveran al întregului univers. Liniştind furtuna pe mare, Isus îi face pe ucenici să se întrebe dacă nu este cumva Dumnezeu. În pasajul de astăzi, sfântul Paul ne descoperă taina vieţii sale. Dragostea lui Dumnezeu a pus stăpânire pe el. Această dragoste, care face din noi creaturi noi, ne dă şi o nouă concepţie de viaţă: "Lumea veche a trecut; o lume nouă a luat acum fiinţă" şi aceasta prin puterea divină a lui Cristos.