Lecturi: Fap 11,21b-26;13,1-3; Ps 97; Mt 10,7-13

Liturghie proprie, prefaţă pentru apostoli II

Meditaţie

Barnaba era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Domnul şi-a descoperit dreptatea înaintea popoarelor. În dar aţi primit, în dar să daţi!

Pastila zilei

Născut în insula Cipru, a fost printre primii credincioşi din Ierusalim. Titlul de apostol nu înseamnă că Iosif, supranumit Barnaba (adică fiul încurajării) ar fi fost unul dintre cei doisprezece, ci că el a jucat un rol capital în răspândirea evangheliei. Intrând în comunitatea creştină, acest om de credinţă îşi pune bunurile sale la dispoziţia apostolilor. Luminat de Duhul Sfânt, înţelege că păgânii pot intra în Biserică fără altă condiţie decât să creadă în Isus. Acest adevăr îi dirijează activitatea misionară la Antiohia unde şi-l asociază şi pe Paul, fiindu-i apoi tovarăş în prima călătorie apostolică. Barnaba a fost astfel cel care i-a descoperit lui Paul vocaţia şi a sprijinit-o. După o tradiţie el ar fi murit martir în Cipru.