Lecturi: Ex 20,1-17; Ps 18; 1Cor 1,22-25; In 2,13-25

Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Postul Mare (I, II, III sau IV)

Meditaţie

Legea a fost dată prin Moise. Tu, Doamne, ai cuvintele vieţii veşnice! Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru oameni, dar pentru cei chemaţi, înţelepciunea lui Dumnezeu. Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!

Pastila zilei

Cu gestul simbolic şi profetic al purificării templului de interese economice, Isus opune unei religii superficiale, umane şi interesate, curăţia credinţei în persoana sa. Dumnezeu nu poate fi prezent într-un templu material când în acesta nu mai este loc de întâlnire, "Cortul întâlnirii" fiind astfel un centru de superstiţie şi de interese ascunse. Dumnezeu este prezent într-o manieră nouă şi perfectă în "cortul întâlnirii" al umanităţii Fiului (In 1,14). El este noul templu. Pentru a primi şi a trăi această nouă prezenţă este necesară "amintirea" (v. 22): Cuvântul lui Ioan arată experienţa de credinţă matură şi pascală. Numai cu această memorie pascală reuşim să-l recunoaştem pe Cristos.