† DUMINICA a 4-a din Post

Mânia şi îndurarea lui Dumnezeu se arată prin exil şi prin eliberarea poporului. Să mi se lipească limba de cerul gurii dacă nu-mi voi aduce aminte de tine, Doamne! Noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, dar am fost mântuiţi prin har. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său ca lumea să fie mântuită prin el.

Pe de o parte este "lumea" care nu crede şi este condamnată, "întunericul", "fărădelegile", aceia care fac "răul şi urăsc lumina"; pe de altă parte "lumea" care crede şi este salvată, "faptele bune", aceia care "lucrează adevărul şi vin la lumină". În jurul acestor doi versanţi se strânge omenirea întreagă, spune Isus în dialogul nocturn cu Nicodim. Cristos desparte, dar este şi semnul viu al iubirii Tatălui care "atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară" (vv. 16-17). Lecturile continuă să tragă din istoria Israelului învăţături concrete despre necesitatea convertirii şi despre mila lui Dumnezeu care urmăreşte omul, pentru a-l conduce la mântuire.