Lecturi: Is 35,1-10; Ps 84; Lc 5,17-26

Liturghie proprie, prefaţă pentru Advent I

Meditaţie

Dumnezeu vine şi vă va mântui. Iată Dumnezeul vostru! El vine şi vă va mântui. Astăzi am văzut lucruri minunate.

Pastila zilei

Născut la Trier în jurul anului 340, dintr-o familie romană, Ambrozie a studiat la Roma. Aflându-se la Milano în anul 374, a fost, în mod neaşteptat, ales episcop al acelui oraş, fiind consacrat la 7 decembrie după ce a fost mai întâi botezat, fiind doar catehumen. Foarte conştiincios în îndeplinirea îndatoririlor, a arătat tuturor o mare iubire şi a fost, pentru credincioşii încredinţaţi lui, un adevărat păstor şi învăţător. Ajunge purtătorul de cuvânt, uneori puţin cam aspru, al credinţei catolice şi a moralei naturale în faţa împăraţilor. Combate erezia ariană, mai ales compunând imnuri populare pentru a fi cântate în adunările liturgice. Prin prestigiul său contribuie la convertirea lui Augustin. A murit în Sâmbăta Sfântă, la 4 aprilie 397.

Celebrări

Novenă de pregătire pentru solemnitatea Neprihănitei Zămisliri