Joi din săptămâna a 28-a de peste an

Omul este justificat prin credinţă, fără faptele Legii. La Domnul este îndurare şi belşug de mântuire. Se va cere cont de la această generaţie, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia.

Tereza cea Mare (1515-1582) s-a născut la Avila (Spania). A avut nouă fraţi şi două surori; citeau împreună vieţile sfinţilor. A intrat la 18 ani în mănăstirea carmelită din Avila. Într-o zi a îngenuncheat în faţa lui Cristos din icoana "Ecce homo" şi l-a rugat să-i dea "o dată pentru totdeauna puterea de a nu-l mai ofensa". Începe o viaţă nouă, plină de suferinţe şi bucurii spirituale, pe care le-a descris în cărţile sale. A fost reformatoare a mănăstirilor din Ordinul Carmelit. La 4 octombrie 1582, în mănăstirea din Alba (Spania), simţind că se apropie sfârşitul, când i s-a adus Împărtăşania, a spus: "Domnul meu şi mirele meu! A venit în sfârşit clipa după care am suspinat cu atâta dor".