Lecturi: Lev 23,1.2-5-11.15-16.27.34b-37; Ps 80; Mt 13,54-58
Liturghie la alegere, prefaţă comună
Meditaţie
Acestea sunt sărbătorile Domnului în care să ţineţi adunările sfinte, să aduceţi jertfă şi să nu lucraţi.
Preamăriţi-l pe Domnul cu cântece de bucurie!
Nu este el oare fiul tâmplarului? De unde are el toate acestea?
Pastila zilei
De la mijlocul zilei precedente şi astăzi toată ziua credincioşii pot să obţină o singură dată indulgenţa, vizitând bazilicile minore, sanctuarele sau biserica parohială şi rugându-se “Tatăl nostru” şi “Crezul”. Se cere, pe lângă acestea, spovadă, împărtăşanie şi o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte.
Rudelor lui Isus le lipseşte credinţa pentru a ajunge la Dumnezeu prin intermediul realităţii umane. Dar de la Întrupare încoace nu există altă cale. Domnul ia asupra sa întreaga omenire. Avem nevoie de credinţă pentru a vedea faţa lui Dumnezeu în fiecare frate sau soră.