Lecturi: 2Tim 2,22b-26; Ps 118; In 17,20-26

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Meditaţie

Un slujitor al Domnului trebuie să fie blând cu toţi; el trebuie să dojenească cu blândeţe. Cuvântul tău, Doamne, este bucuria mea. Vreau ca şi ei să fie împreună cu mine acolo unde sunt eu.

Pastila zilei

Seara se celebrează Liturghia din ajunul Sfinţilor Petru şi Paul: Fap 3,1-10; Ps 18; Gal 1,11-20; In 21,15-19. “Făcătorul de pace”, Irineu (aprox. 130-200), îşi merită numele. Dintre scrieri ne-au rămas în întregime cele cinci cărţi Adversus haereses (Împotriva ereziilor), în care se arată a fi nu numai teolog, ci şi păstor. Se simte că în lupta lui împotriva ereticilor gnostici se hrăneşte din rugăciune şi dragoste. Aplanează discuţiile referitoare la data Paştelui dintre papa Victor şi Bisericile din Asia; arată cum universalitatea Bisericii nu dăunează unităţii ei. A învăţat limbile “barbare”, pentru a vesti evanghelia popoarelor celtice. Era de loc din Asia Mică. Între cele mai frumoase amintiri ale tinereţii sale este întâlnirea cu Policarp din Smirna. A stat un timp la Roma şi apoi s-a stabilit la Lyon, unde a devenit episcop în anul 178.