Lecturi: Is 2,1-5; Ps 121; Rom 13,11-14; Mt 24,37-44

Liturghie proprie, Credo, prefaţă pentru Advent I

Meditaţie

Domnul cheamă toate popoarele la pacea veşnică a împărăţiei lui Dumnezeu. Vom merge cu bucurie în casa Domnului. Aproape este mântuirea noastră. Vegheaţi ca să fiţi gata.

Pastila zilei

Începe un nou an liturgic. Lecturile de la sfânta Liturghie: ciclul duminical (A) şi ciclul ferial (II) sunt în concordanţă cu anul liturgic în curs. Începe novena pentru beatificarea episcopului martir Anton Durcovici. Un mic popor, fără importanţă, va fi centrul religios şi spiritual al tuturor popoarelor. Numai privirea celor care au credinţă poate observa planul care se formează în interiorul evenimentelor banale, obscure, cu puţină semnificaţie. O realizare al cărui timp nu-l cunoaştem. Numai harul lui Dumnezeu şi întoarcerea noastră ne pot elibera din întuneric şi ne pot scoate la lumina mântuirii. De aceea, este necesar să ne trezim din somn. Nouă ne este dăruit ca să trăim în veşnicie. Ritmurile vieţii actuale sunt mereu mai încurcate, reduc marginile neprevăzutului: totul trebuie clasificat, neutralizat, programat, computerizat. Numai Cristos nu se poate programa: trebuie aşteptat, lăsat în viaţă. Este nevoie de o inimă suficient de misionară pentru a vedea, în întâlnirile cu ceilalţi, venirea lui.