Lecturi: 1Cor 1,18-25; Ps 30; Lc 9,23-26

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Meditaţie

A găsit Dumnezeu cu cale să-i mântuiască pe cei credincioşi prin nebunia propovăduirii evangheliei. Tu, Doamne, eşti mântuirea mea. Cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va mântui.

Pastila zilei

Iustin (c. 110-165) s-a născut la Flavia-Neapolis (actualul Nablus) în Samaria, la începutul secolului al II-lea, dintr-o familie păgână. Un bătrân l-a ajutat ca la vârsta de 30 de ani să descopere creştinismul. Scrie cele două Apologii şi alte lucrări - cel puţin opt - printre care şi Dialog cu Trifon. La Roma a deschis o şcoală şi a susţinut dispute publice. A fost adus în faţa tribunalului, împreună cu un grup de creştini, între care se afla şi o femeie. Au fost condamnaţi la moarte prin decapitare, în timpul lui Marc Aureliu, în jurul anului 165. Reţinem replica adresată judecătorului, care îl constrângea să-l renege pe Cristos: "Nici un om în toate minţile nu abandonează adevărul pentru eroare".