Lecturi: Fap 9,26-31; Ps 21; 1In 3,18-24; In 15,1-8

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)

Meditaţie

Le-a povestit cum a văzut pe drum pe Domnul. În plină adunare, te laud pe tine, Doamne! (sau Aleluia!). Aceasta este porunca lui ca să credem şi să-l iubim. Cine rămâne în mine şi eu în el aduce roade multe.

Pastila zilei

Adeziunea vitală a credinciosului este esenţială pentru a aduce roade: nu în zadar expresia "în mine" se repetă de cinci ori în această secţiune. Rămânerea în Cristos este fundamentală supravieţuirii germenului credinţei. Cel care se desparte de Isus este condamnat pierzării: versetul 6 care conţine această declaraţie nu are numai o valoare de viitor. Într-adevăr, mântuirea pentru Ioan este deja începută cu întruparea lui Cristos; deja de acum omul decide destinul său. În spatele mlădiţei uscate stă misterul refuzului. Dar mlădiţele vii şi roditoare care încoronează trupul lui Cristos, adică Biserica, cunosc şi momentul durerii (v. 2). Este purificarea necesară pe care Dumnezeu o împlineşte pentru a avea o Biserică "fără pată şi fără zbârcitură" (Ef 5,27).