Lecturi: Sir 51,1-12; Ps 123; Mt 10,28-33
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Meditaţie
M-ai eliberat în marea ta îndurare şi prin slava numelui tău.
Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul vânătorului.
Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul.
Pastila zilei
Nobila Perpetua născuse de curând un copilaş; Felicitas - sclavă - aştepta să nască în închisoare. Amândouă erau creştine. În timp ce Felicitas gemea în chinurile naşterii, temnicerul i-a spus: "Dacă te tângui deja acum, ce vei face când vei fi în faţa fiarelor? Ar fi fost mult mai bine să sacrifici zeilor". Felicitas a replicat: "Azi sufăr eu, mâine un altul va suferi în mine şi pentru mine, pentru că voi suferi pentru el". Supliciul celor două femei şi încă a altor trei creştine a avut loc în amfiteatrul din Cartagina, la 7 martie 203, în timpul prigoanei lui Septimius Severus.