Lecturi: Înţ 6,13-17; Ps 62; 1Tes 4,13-17; Mt 25,1-13
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Meditaţie
Cei care caută înţelepciunea o găsesc.
Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu!
Dumnezeu îi va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei care au murit întru el.
Iată Mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare.
Pastila zilei
În Evanghelie, Isus Cristos îi încurajează pe cei care socot prea lungă aşteptarea venirii sale din nou, folosindu-se de o imagine luată din tradiţia nunţilor din Galileea. El ne spune tuturor: "Vegheaţi!". Este ceea ce ne spune şi prima citire cu privire la căutarea înţelepciunii, care este calea de a ajunge la Dumnezeu. Sfântul Paul ne asigură că toţi cei care cred în Cristos, fie vii, fie deja morţi, la venirea sa de a doua, vor intra în rândul celor înviaţi şi astfel vor trăi veşnic împreună cu el. Observăm o gradaţie în drumul celui bun spre Dumnezeu: mai întâi interesul pentru înţelepciune, apoi primirea lui Dumnezeu prin răbdare şi în cele din urmă dobândirea răsplăţii veşnice în ceruri.