Lecturi: Is 25,6-10a; Ps 22; Fil 4,12-14.19-20; Mt 22,1-14

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Meditaţie

Domnul cheamă la ospăţul său şi şterge lacrimile de pe feţele tuturor. Voi locui până la sfârşitul zilelor mele în casa Domnului! Toate le pot îndura întru cel care mă întăreşte. Chemaţi-i la nuntă pe toţi cei pe care îi veţi întâlni.

Pastila zilei

În parabola ospăţului, Isus anunţă israeliţilor că evanghelia va fi vestită celor străini şi dispreţuiţi, deoarece ei, care erau invitaţi, au refuzat să o primească. Imaginea ospăţului apare deja şi în oracolul lui Isaia. Domnul invită la banchetul său îmbelşugat toate popoarele lumii. Din partea celor invitaţi nu se cere decât corespundere, adică să-şi procure acea haină de nuntă, care nu e altceva decât acceptarea conştientă şi urmarea cu bucurie a acestei invitaţii. Acest lucru l-a făcut apostolul Paul atunci când Domnul l-a chemat la credinţa în Cristos. Acum poate afirma: "Toate le pot în acela care mă întăreşte". El trăieşte viaţa lui Cristos.