Marţi din săptămâna a 9-a de peste an

A găsit Dumnezeu cu cale să-i mântuiască pe cei credincioşi prin nebunia propovăduirii evangheliei. Tu, Doamne, eşti mântuirea mea. Cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va mântui.

Iustin (c. 110-c. 165) s-a născut la Flavia-Neapolis (actualul Nablus) în Samaria, la începutul secolului al II-lea, dintr-o familie păgână. El însuşi mărturiseşte că, fiind nemulţumit de răspunsurile diferitelor filozofii, s-a retras într-un loc pustiu, pe malul mării, ca să mediteze în linişte; un bătrân l-a ajutat ca la vârsta de 30 de ani să descopere creştinismul. Scrie cele două Apologii, dintre care prima este dedicată, în anul 150, împăratului Antonin Piul şi fiului său Marcus Aureliu, poporului şi senatului roman. A mai scris şi alte lucrări - cel puţin opt - între ele cea mai dezvoltată fiind Dialog cu Trifon, o carte ce deschide în literatura creştină discuţii de fond cu iudaismul. La Roma a deschis o şcoală şi a susţinut dispute publice. A fost adus în faţa tribunalului, împreună cu un grup de creştini, între care se afla şi o femeie. Pentru credinţa lor în Cristos au fost condamnaţi la moarte prin decapitare, în timpul lui Marcus Aureliu, în jurul anului 165. Reţinem această replică pe care i-a adresat-o judecătorului, care îl constrângea să-l renege pe Cristos: "Nici un om în toate minţile nu abandonează adevărul pentru eroare".