Lecturi: Fap 5,27b-32.40b-41; Ps 29; Ap 5,11-14; In 21,1-19 (In 21,1-14)
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)
Meditaţie
Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt.
Te preamăresc, Doamne, pentru că m-ai eliberat (sau Aleluia!).
Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească puterea şi bogăţia.
Isus a venit, a luat pâine şi le-a dat lor, de asemenea şi peşte.
Pastila zilei
Faptele Apostolilor ne prezintă mărturia dată de prima comunitate creştină. Apostolii mărturisesc moartea-învierea Domnului, nu numai prin predicare, ci şi prin înfruntarea persecuţiei cu bucurie. În Liturghie noi îl recunoaştem pe Cristos ca răstignit şi înviat, care ne însoţeşte în viaţa prezentă, combinată cu dragoste şi suferinţă şi orientată spre cer. Apostolul Ioan vede într-o viziune adunarea aleşilor care dau în cer slavă lui Cristos Răscumpărătorul, Mielul, victima pentru păcatele noastre. Lectura Apocalipsului în duminicile din timpul pascal intenţionează să evidenţieze aspectul particular al credinţei creştine, care este martiriul, adică mărturia iubirii până la identificarea cu Mielul înjunghiat. Pe malul lacului Tiberiadei, Isus înviat se arată discipolilor şi mănâncă cu ei din pâine şi din peşti. Apoi Isus îl reabilitează pe Petru care îl renegase de trei ori şi îi încredinţează Biserica. Lui Petru, capul apostolilor, Cel Înviat nu-i cere o profesiune de credinţă detaliată asupra unor adevăruri, în schimb îi cere o declaraţie de dragoste. La triplul răspuns afirmativ, un răspuns dat cu suferinţă şi dragoste, Isus promite ca premiu martiriul.