+ DUMINICA a 4-a din Advent

Din tine va ieşi un conducător în Israel. Întoarce-ne la tine, Doamne, şi vom fi mântuiţi. Iată, vin ca să fac voia ta, Doamne. De unde mie fericirea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?

În salutul Elisabetei este rezumat primul cântec marian pe care comunitatea creştină de la început şi până astăzi l-a repetat în Ave, Maria. Fraza aminteşte una similară din Vechiul Testament, salutul lui Israel Iuditei, eliberatoarea: "Binecuvântată eşti tu, o, fiică, mai mult decât toate femeile şi binecuvântat să fie Dumnezeul nostru care a creat cerul şi pământul" (Idt 13,18). Sensul profund al acestei "binecuvântări" este în conştiinţa Elisabetei şi, cu ea, a întregii Biserici, că Maria este locul privilegiat al prezenţei lui Dumnezeu experimentabil tocmai în "binecuvântare". "A binecuvânta" într-adevăr, înseamnă a descoperi intervenţia mântuitoare a lui Dumnezeu, modul său misterios de a acţiona. Maria devine "arca alianţei" în care Dumnezeu se face prezent şi binecuvântează omenirea într-o formă nouă şi definitivă. Fraza pronunţată de Elisabeta: "Cine sunt eu pentru ca Maica Domnului meu să vină la mine?", este legată de fraza pe care David a pronunţat-o în faţa arcei alianţei care intra în Ierusalim: "Cum poate să vină la mine arca Domnului?" (2Sam 6,9).