Lecturi: Rom 10,9-18; Ps 18; Mt 4,18-22
Liturghie proprie, Gloria, prefaţă pentru apostoli
Meditaţie
Credinţa se naşte din cele auzite, iar cele auzite sunt cuvântul lui Dumnezeu.
În lumea întreagă răsună vestea mântuirii.
Ei au lăsat numaidecât barca şi pe tatăl lor şi l-au urmat pe Isus.
Pastila zilei
Andrei, pescar din Betsaida, era discipolul lui Ioan Botezătorul. Luminat de mărturia învăţătorului său, el recunoaşte în Isus pe Mesia şi-l face părtaş de această descoperire şi pe Simon Petru, fratele său. Pentru a-l urma pe noul învăţător care îl alege în numărul celor 12, el părăseşte totul. Ca şi fratele său Petru, după ce l-a predicat pe Isus cel înviat, va avea bucuria de a-şi pecetlui mărturia murind răstignit. Împreună cu Filip, i-a înfăţişat lui Cristos pe păgânii care voiau să-l vadă şi i-a spus despre băiatul care avea peştii şi pâinile. Tradiţia spune că a vestit evanghelia în multe ţinuturi şi că a fost răstignit în Ahaia. El este patronul Bisericii din Constantinopol, după cum Petru este patronul Bisericii din Roma. Dea Domnul ca cei doi fraţi să obţină unirea celor două Biserici.