+ DUMINICA a 6-a a Paştelui

Îşi puneau mâinile peste ei şi ei îl primeau pe Duhul Sfânt. Înălţaţi lui Dumnezeu cântări de bucurie (sau Aleluia!). Prin trup a fost supus morţii, dar prin suflet a fost readus la viaţă. Voi ruga pe Tatăl şi vă va trimite un alt Mângâietor.

Creştinul ştie că este rodul binecuvântării, al milostivirii şi iubirii lui Dumnezeu. De aici provine speranţa care locuieşte în inimile noastre. Speranţa pe care o mărturisim prin atitudinea noastră. Conştienţi fiind că Dumnezeu ne iubeşte, devenim instrumentele lui de binecuvântare şi de fraternitate faţă de alţii. Aceasta merită osteneala şi suferinţa, căci Cristos ne-a dat un exemplu murind pentru păcatele noastre. Isus promite Duhul adevărului celor care păzesc poruncile lui. Cine primeşte aceste porunci este iubit de Tatăl şi de Isus. Această iubire dă creştinului capacitatea de a li se alătura oamenilor pe care să-i ajute la zidirea unei lumi noi, mai drepte. Aceasta cere o iubire care să ajungă acolo unde nimeni nu poate ajunge. O iubire care-l salvează pe om în toată fiinţa sa: în demnitatea sa, în nevoia sa de Dumnezeu, în libertatea şi destinul său ultrapământesc.