+ DUMINICA a 2-a din Post

Chemarea lui Abraham, părintele poporului lui Dumnezeu. Arată-ne, Doamne, îndurarea ta, căci tu eşti speranţa noastră! Dumnezeu ne cheamă şi ne luminează. Faţa lui strălucea ca soarele.

Istoria adevărată a început când Dumnezeu l-a chemat pe Abraham şi el, ascultându-i cuvântul, a plecat. Este un cuvânt creator care cere ascultarea credinţei, care este o promisiune care deschide orizonturile speranţei: "În tine vor fi binecuvântate toate popoarele pământului". Abraham ascultă şi pleacă. Începe aventura credinţei, o credinţă care este risc deoarece cere o rupere radicală. Creştinii sunt chemaţi printr-o vocaţie sfântă să-l urmeze pe Cristos în drumul ascultării de Dumnezeu. Cristos îi face asemenea lui pe cei botezaţi şi-i uneşte cu destinul său de suferinţă şi de slavă pe cei care ascultă cu credinţă cuvântul său. Lepădarea de certitudinile şi siguranţele proprii nu-i niciodată totul. Din ţara lăsată rămân mereu amintirile şi regretele. Apostolii chemaţi să-l urmeze pe Cristos rămân nedumeriţi: cine este acela pe care l-au ascultat şi pentru care au lăsat toate? Isus cere apostolilor să contemple sfârşitul pe care-l aşteaptă. Astfel ei pot înţelege că slujitorul ce suferă şi e refuzat este Fiul Omului descris de Daniel. Cu anticiparea gloriei sale, credinţa lor este întărită.