+ Duminica a 31-a de peste an

Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului în împărăţia celor vii. După ce am fost îndreptăţiţi prin sângele lui Cristos, vom fi salvaţi prin mijlocirea lui. Aceasta este voinţa Tatălui, ca oricine crede în Fiul să aibă viaţă veşnică.

Moartea lui Cristos este plinătate de viaţă pentru credincios. El a mers înaintea noastră ca recoltă veşnică de înviere. Rămâne la latitudinea noastră să semănăm viaţa noastră din punct de vedere evanghelic în brazda de fiecare zi. Restul face Domnul: apără cu mâinile sale viaţa noastră, o ocroteşte şi o înconjoară cu iubire, aşa cum se face cu o flacără mică pentru ca să nu se stingă în mijlocul furtunii. Pentru a intra în adevărata viaţă pe care Isus a venit să ne-o comunice, trebuie să trecem prin moarte ca el şi împreună cu el. Iată de ce Biserica se roagă pentru cei morţi; ea se roagă pentru ca în momentul imprevizibil al trecerii lor spre Tatăl să fie găsiţi deschişi iertării şi darului lui Dumnezeu. Aceasta o cere la fiecare sfântă Liturghie. Începând din secolul al XI-lea această rugăciune se intensifică a doua zi după sărbătoarea tuturor sfinţilor. Pomenirea morţilor mai este justificată şi de faptul că ei sunt mai aproape de împărăţia cerurilor. Sufletele din purgator sunt sfinte şi sigure de mântuire, mai sigure decât noi. Să nu uităm de comuniunea sfinţilor.