Lecturi: Gen 14,18-20 Ps 109 1Cor 11,23-26 Lc 9,11b-17
Liturghie proprie, Gloria, Secvenţă facultativă, Credo, prefaţă pentru sfânta Euharistie I sau II
Meditaţie
Melchisedec a oferit pâine şi vin.
Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec.
Ori de câte ori mâncaţi din această pâine... moartea Domnului o proclamaţi până la venirea lui.
Toţi au mâncat pe săturate.
Pastila zilei
Regele, preot păgân, oferă lui Dumnezeu pâine şi vin, îl binecuvântează pe Abraham, strămoş al poporului ales, şi primeşte de la el zeciuiala din toate bunurile posedate. Este simbolul unei preoţii umane originare, adevărate şi sacre, care deja preconizează preoţia regală a lui Mesia şi prevesteşte raportul mai profund şi unic al lui Cristos cu Dumnezeu. Celebrarea creştină a Cinei de Taină nu poate uita că Isus a instituit-o în noaptea în care a fost vândut, chiar dacă acum este celebrată în lumina învierii şi a venirii sale. Este anunţul cel mai concret al lui Cristos, este "evanghelizarea" în act: "Ori de câte ori mâncaţi din această pâine şi beţi din acest potir, moartea Domnului o proclamaţi până la venirea lui". Văzută în această perspectivă, potolirea unei mulţimi flămânde poate să recheme şi porunca lui Isus: "Faceţi aceasta în amintirea mea". Preocuparea pentru foametea care chinuieşte pe mulţi oameni şi interesul pentru potolirea ei devin elemente ale celebrării euharistice.