Lecturi: Ef 2,19-22 Ps 116 In 20,24-29

Liturghie proprie, Gloria, prefaţă pentru apostoli

Meditaţie

Sunteţi clădiţi pe temelia apostolilor Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia Domnul meu şi Dumnezeul meu!

Pastila zilei

Povestirea despre necredinţa lui Toma proclamă fericiţi pe toţi aceia care, fără probe evidente, dar pentru credinţa şi mărturia primilor discipoli, vor crede în Cristos. Ca şi Toma, mergem lent spre credinţa autentică pentru a exclama: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Toma este menţionat pentru ultima oară în Evanghelie prin scurta şi luminoasa mărturisire de credinţă de mai sus. Toma intră în Evanghelie aproape pe neobservate. Primele cuvinte rostite de el sunt dictate de o situaţie neclară. "Să mergem şi noi şi să murim împreună cu el!". A doua intervenţie a lui Toma este umbrită de tristeţe. Singur Toma îndrăzneşte să ia cuvântul: "Doamne, noi nu ştim unde te duci, şi de unde să cunoaştem drumul?". Nu se ştie nimic sigur despre viaţa lui în afara datelor din Evanghelie. Potrivit unei tradiţii din primele veacuri, Toma a predicat în ţinutul îndepărtat al Indiei pe coasta Malabar şi a fost martirizat aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras. Din secolul al VI-lea este amintită la Edessa celebrarea strămutării trupului său la 3 iulie.