Lecturi: Prov 31,10-13.19-20.30-31 Ps 14 In 11,19-27 (Lc 10,38-42)

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Meditaţie

Femeia care se teme de Domnul este vrednică de laudă Cei cu inima curată vor locui în casa Domnului Eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu (Marta, pentru multe te zbaţi şi te frămânţi)

Pastila zilei

Marta trăia cu fratele său, Lazăr, şi cu sora sa, Maria, în Betania, la circa 3 km de Ierusalim. Isus era prietenul lor şi Marta îl primea cu atât mai multă strădanie cu cât recunoştea în el pe Mesia trimis de Dumnezeu la poporul său. Totuşi, credinţa Martei este lipsită de profunzime. Domnul invită pe Marta să recunoască faptul că atitudinea surorii sale este mai desăvârşită decât a ei, să recunoască, de asemenea, că sora sa a ales cea mai bună cale, căci acţiunea credinciosului e cu atât mai rodnică cu cât îşi are izvorul într-o contemplare mai profundă. Marta reapare în Evanghelie cu prilejul episodului dramatic al învierii lui Lazăr. Este prezentă şi la banchetul la care participă însuşi Lazăr, fratele readus la viaţă de Isus; şi aici, se dovedeşte gospodina care are grijă de toate. Lecţia dată de Învăţătorul nu privea, desigur, hărnicia ei lăudabilă, dar prea marea grijă pentru lucrurile materiale, în dauna vieţii interioare. Despre restul vieţii sfintei Marta nu avem nici o dată istorică dovedită, deşi povestirile legendare sunt foarte multe.