Luni din săptămâna a 5-a de peste an

Eu trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci în mine trăieşte Cristos Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie Mergeţi, învăţaţi toate popoarele

Paul Miki şi cei 25 de însoţitori sunt primii martiri canonizaţi ai Extremului Orient. Ei au fost răstigniţi şi străpunşi cu lancea la Nagasaki, la 5 februarie 1597. Au murit cântând, pecetluind cu sângele lor vestirea evangheliei. Dintre ei erau trei iezuiţi japonezi, printre care şi Paul Miki (născut în Japonia în jurul anului 1565), şase franciscani spanioli, iar toţi ceilalţi erau laici. După ce în semn de degradare li s-a tăiat urechea stângă, cei 26 au fost târâţi de la Meaco la Nagasaki cu intenţia de a-i supune batjocurii mulţimii, care, dimpotrivă, a admirat curajul lor eroic, arătat mai ales în momentul suprem al morţii; torturaţi şi apoi răstigniţi pe cruce, pe un deal aproape de Nagasaki, au continuat să vestească şi să laude pe acela care singur poate spune: "Eu sunt viaţa". O deosebit de puternică emoţie au produs cuvintele de iertare şi de mărturisire a credinţei rostite de Paul Miki înainte de a muri; de asemenea seninătatea şi curajul de care au dat dovadă copiii aflaţi în rândul martirilor. Ludovic Ibaraki, de 11 ani, Anton, de 13 ani şi Toma Cazaki de 14 ani; după ce au fost legaţi pe cruci, au intonat psalmul "Laudate, pueri, Dominum", "Lăudaţi copii pe Domnul", pe care l-au continuat împreună cu îngerii din ceruri.