Lecturi: Os 2,16-17.21-22 Ps 102 2Cor 3,1b-6 Mc 2,18-22
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală
Meditaţie
Tu vei fi mireasa mea pe vecie
Îndurător şi milostiv este Domnul
Voi sunteţi scrisoarea lui Cristos compusă de noi
Mirele este cu ei
Pastila zilei
Dumnezeu a ales iubirea dintre soţi ca imaginea cea mai potrivită a iubirii sale faţă de noi. În prima lectură, el compară pe Israel cu o soţie infidelă, faţă de care se arată cu aceeaşi iubire gingaşă, pe care i-o manifesta în timpul tinereţii ei. În Evanghelie, Isus apare ca mire, Dumnezeu prezent în mijlocul poporului său, căruia îi aduce bucurie. Prezenţa lui Isus în mijlocul prietenilor săi, în mijlocul creştinilor de astăzi, reprezintă certitudinea iubirii lui Dumnezeu, este sărbătoarea unei noi bucurii. Împreună prindem curaj pentru a merge în întâmpinarea fraţilor noştri cu un duh nou. Sfântul Paul, în mod surprinzător, compară pe creştini cu o scrisoare vie, scrisă de Dumnezeu, pentru a fi citită de toţi oamenii. Creştinul este un mesaj al lui Dumnezeu adresat lumii, un alt Isus printre oameni.