Lecturi: 1In 3,13-16 Ps 22 In 10,11-16

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Meditaţie

Avem daruri diferite după harul ce ni s-a dat Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic Păstorul cel bun îşi dă sufletul pentru oile sale

Pastila zilei

Sfântul Carol Borromeu (1538-1584) s-a născut în Lombardia. După ce şi-a luat licenţa în dreptul civil şi bisericesc, la 22 de ani, a fost cooptat în rândul cardinalilor de unchiul său, papa Pius al IV-lea, şi ales arhiepiscop de Milano. Datorită activităţii sale, Conciliul Tridentin a fost reluat şi dus la capăt în 1563. A fost un adevărat păstor al turmei sale, vizitându-şi de mai multe ori întreaga dieceză, a întrunit mai multe sinoduri, a luat hotărâri înţelepte în folosul sufletelor şi s-a preocupat în mod deosebit de întărirea vieţii creştine. Cu riscul vieţii sale s-a dedicat îngrijirii bolnavilor de ciumă din anul 1576. Exigent şi ferm, a antrenat prin exemplul său şi a fost luat ca model de mulţi episcopi, în special de sfântul Francisc de Sales. A murit la 3 noiembrie 1584.