Lecturi: 1Sam 17,32-33.37.40-51 Ps 143 Mc 3,1-6
Liturghie la alegere, prefaţă comună
Meditaţie
David l-a învins pe Goliat cu o piatră aruncată cu praştia
Domnul este ajutorul şi tăria mea
În zi de sâmbătă, e permis să salvezi o viaţă sau s-o laşi să se piardă?
De la 18 până la 25 ianuarie se celebrează săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. În cursul acestei săptămâni, când este posibil, se va celebra Liturghia votivă pentru unitatea creştinilor, alegând formularul şi lecturile biblice oportune. La celebrările zilnice se vor propune intenţii de rugăciuni adaptate acestui timp.
Pastila zilei
Pentru Isus sâmbăta are sens numai dacă este în slujba omului. Pentru aceasta, el vindecă în zi de sâmbătă. Fariseii şi irodienii reacţionează cu planuri de moarte. Şi istoria continuă. A crede în Dumnezeul vieţii, a opta pentru viaţă şi pentru eliberarea de orice sclavie şi moarte, trezeşte ura şi dorinţa de persecuţie în cei care continuă să creadă că omul a fost creat pentru sâmbătă şi nu sâmbăta pentru om.