Duminică, 17 iunie 2012, în comunitatea din Frumoasa a avut loc prezentarea primelor două volume din Vechiul Testament: Pentateuhul și Cărțile Istorice. Volumul I, realizate de Editura Sapientia. Pr. Ștefan Lupu a evidențiat importanța acestor traduceri pentru înțelegerea profundă a textului biblic și a istoriei poporului ales.
Duminică, 11 martie 2012, în biserica "Înălţarea Domnului" din Sagna, a fost lansat primul volum al traducerii Vechiului Testament în limba română, intitulat "Pentateuhul". Traducerea, realizată de pr. Alois Bulai și pr. Eduard Patrașcu, cuprinde primele cinci cărți ale Sfintei Scripturi și a fost prezentată în cadrul Sfintei Liturghii din duminica a III-a a Postului Mare.
Editura Sapientia lansează volumul "Pentateuhul", traducerea catolică a primelor cinci cărți ale Bibliei în limba română, realizată de pr. Alois Bulai și pr. Eduard Patrașcu. Lansarea oficială are loc duminică, 29 ianuarie 2012, la Catedrala Romano-Catolică din Iași, sub egida episcopului Petru Gherghel.