În cadrul audienței generale, Leon al XIV-lea a dedicat cateheza muzicii sacre și rolului acesteia în celebrarea liturgică. Suveranul pontif a reamintit că cântarea favorizează comuniunea și a subliniat importanța unor melodii și texte adecvate măreției evenimentului celebrat. „În liturgie, a cânta și a interpreta [la instrumente] înseamnă a te ruga, armonizându-ți inima cu cea a surorilor și a fraților tăi și cu Dumnezeu.”
Vineri, 12 decembrie 2025, Riccardo Muti, câștigător al Premiului Ratzinger 2025, va dirija primul concert de Crăciun la Vatican, în Aula "Paul al VI-lea", în onoarea Papei Leon al XIV-lea. Evenimentul va include interpretarea Misei pentru încoronarea lui Carol al X-lea de Luigi Cherubini, alături de Orchestra de Tineret "Luigi Cherubini" și Corul Catedralei din Siena.