Iaşi: Ziua Socială a Studentului, la a patra ediţie
La Iași, la sediul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif", a avut loc a patra ediție a Zilei Sociale a Studentului (ZSS). Evenimentul, organizat de Episcopia Romano-Catolică de Iași în colaborare cu Facultatea de Teologie Romano-Catolică și Asociația Studenților Catolici, a reunit aproximativ 150 de studenți. Sub tema "Mediul natural. Perspective teologice şi moral-sociale", participanții au analizat doctrina socială a Bisericii privind responsabilitatea față de creație, cu intervenții ale pr. prof. Iulian Faraoanu, pr. prof. dr. Peter Schallenberg și prof. dr. Constantin Milică. Programul a inclus seminarul, Sfânta Liturghie, ateliere de lucru și un recital de orgă și trompetă.
20 feb. 2016