Articole etichetate cu „curs de formare pentru preoți".
Între 17 și 19 octombrie 2017, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian s-a desfășurat ultima serie a cursului de formare pentru preoți. Au participat 42 de preoți, parohi și vicari, care au studiat exortația apostolică "Amoris laetitia" a Papei Francisc. Episcopul Petru Gherghel a încheiat evenimentul cu o binecuvântare.
La Seminarul din Iaşi s-a încheiat, joi, 7 septembrie 2017, primul curs de formare pentru preoți. Evenimentul a reunit peste 70 de preoți, printre care și PS Petru Gherghel, pentru a aborda aspecte ale căsătoriei și familiei creștine în lumina exortației apostolice Amoris laetitia. Conferințele au fost susținute de preoți specializați, iar cardinalul Kazimierz Nycz a împărtășit participanților gânduri despre documentul pontifical.