Articole etichetate cu „Congregaţia pentru Educaţie Catolică".
Congregaţia pentru Educaţie Catolică a publicat vademecum-ul pentru implementarea Pactului Educativ Global, intitulat „Educaţia între criză şi speranţă”. Documentul, tradus în limba română, cuprinde cele şapte angajamente ale Papei Francisc, cinci domenii de cercetare şi anexe esenţiale pentru formarea unei alianţe educaţionale incluzive şi fraternă.
Între 1 și 4 octombrie 2014, la Universitatea Pontificală din Lateran din Roma, a avut loc al XI-lea Simpozion internațional al profesorilor universitari. Evenimentul, organizat de Dieceza de Roma, a reunit academicieni din întreaga lume pentru a discuta despre rolul universității în Europa și despre investirea în cunoaștere.