Duminică, 23 august 2026, comunitatea catolică din Iugani a trăit una dintre cele mai importante și emoționante zile ale acestui an: celebrarea Sfântului Mir. În biserica Parohiei „Sfânta Fecioară Maria Regină”, 86 de copii și tineri au primit sacramentul Mirului, într-o atmosferă plină de bucurie, emoție și recunoștință.
În perioada 8-10 noiembrie 2024, Preasfințitul Iosif Păuleț a efectuat o vizită pastorală în Parohia Iugani. Evenimentul a inclus Sfinte Liturghii, întâlniri cu comunitatea, tinerii și grupurile parohiale, precum și vizite la bolnavi și cimitir. Vizita s-a încheiat cu o Liturghie pontificală și binecuvântarea unei orgi noi.
La 13 mai 2017, în comunitatea Iugani, bolnavii s-au adunat în Casa Domnului alături de părintele paroh Marcel Blaj și de părintele vicar Eusebiu Tulbure. Evenimentul a coincis cu aniversarea apariției Maicii Domnului la Fatima, fiind o zi de mulțumire pentru binecuvântările primite de-a lungul anilor.
Duminică, 22 mai 2016, în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani a avut loc prima sfântă Împărtăşanie. După nouă luni de pregătire, 25 de copii au primit pentru prima dată Euharistia, însoțiți de părinți, nași și rude.