Articole etichetate cu „Ambasada României la Sfântul Scaun".
La Roma, comunitatea românilor a sărbătorit Sărbătoarea Familiei și Jubileul Corurilor, în cadrul zilei de Cristos Rege. 50 de familii au reînnoit promisiunile matrimoniale, iar peste 35.000 de pelerini au participat la concertul corurilor, sub îndrumarea dirijorului Anton Babiaș, într-o atmosferă de comuniune și bucurie spirituală.
La Roma, Ambasada României la Sfântul Scaun și Casa Generală a Ordinului Cistercian au prezentat cartea „Ordinul Cistercian în Transilvania medievală”. Aceasta este prima lucrare în limba română dedicată istoriei și activității călugărilor cistercieni din Transilvania.
La 4 aprilie 2003, la Radio Vatican a avut loc lansarea volumului "Catolicii din Moldova. Universul culturii populare", realizat de prof. Ioan H. Ciubotaru. Evenimentul, organizat de Ambasada României la Sfântul Scaun și Departamentul Român de la Radio Vatican, a reunit personalități precum cardinalul Luigi Poggi, episcopul Petru Gherghel și ambasadorul Mihail Dobre.