(Din lat. ligáre, a lega, sau religáre, a lega din nou) 1. Atitudinea fundamentală pe care fiinţele umane trebuie să o aibă faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Răscumpărătorul lor. Virtutea morală a religiei se manifestă prin adorarea, slujirea şi iubirea lui Dumnezeu din toată inima. A-l adora pe Dumnezeu,a te ruga lui, a-i aduce cultul ce i se cuvine, a îndeplini făgăduinţele şi voturile făcute lui sunt acte ale virtuţii religiei ce ţin de ascultarea faţă de porunca întâi a Decalogului: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de mine". Datoria de a-i aduce lui Dumnezeu un cult autentic îl priveşte pe om atât la nivel individual cât şi la nivel social (cf. CBC 2105; 2135). 2. Totalitatea riturilor, practicilor şi rugăciunilor prin care un popor sau o societate obişnuieşte să fie în legătură cu divinitatea sau sacrul. Adoraţie; Cult; Latrie.
