(Din gr. psalmós, arie cântată la psaltérion). Denumire dată celor 150 de cântări religioase din Vechiul Testament, adunate treptat într-o culegere aparte, numită Cartea Psalmilor sau Psaltirea. Psalmii constituie capodopera rugăciunii din Vechiul Testament. Ei înfăţişează două componente nedespărţite: cea personală şi cea comunitară. Îmbrăţişează toate dimensiunile istoriei, comemorând făgăduinţele deja împlinite ale lui Dumnezeu şi nădăjduind venirea lui Mesia. Rugaţi şi împliniţi în Cristos, Psalmii sunt un element esenţial şi permanent al rugăciunii Bisericii. Ei sunt potriviţi pentru oamenii de orice condiţie şi din orice timp (cf. CBC 2596-2597).
