(Din lat. prudéntia). Virtute cardinală care dispune raţiunii practice să discearnă în orice împrejurare adevăratul bine şi să aleagă mijloacele potrivite pentru a-l înfăptui. Este numită aúriga virtútum (vizitiul virtuţilor), deoarece ea conduce celelalte virtuţi, îndicându-le norma şi măsura (cf. CBC 1806).
