Acasă Dicționar catolic Presbyterorum ordinis

Presbyterorum ordinis

Dicționar catolic / litera P

(Expr. lat., măreţia "ordinului prezbiterilor"). Decret al Conciliului al II-lea din Vatican, promulgat la 7 decembrie 1965, cu privire la slujirea şi viaţa preoţească. Cuprinde trei capitole: 1. Preoţii în cadrul misiunii Bisericii (natura prezbiteratului, condiţia preoţilor în lume); 2. Slujirea preoţească (cele trei funcţii ale preoţilor: de a învăţa, de a sfinţi şi de a păstori; relaţiile preoţilor cu episcopul, cu ceilalţi preoţi şi cu laicii; distribuirea preoţilor în Biserică şi chemările preoţeşti); 3. Viaţa preoţilor (chemarea preoţilor la desăvârşire; exigenţe spirituale deosebite în viaţa preotului; mijloace de trai spirituale şi materiale).