(Din lat. praefátio, formulă introductivă). Prima parte a rugăciunii euharistice (canon), când "preotul, în numele întregului popor sfânt, îl preamăreşte pe Dumnezeu Tatăl şi îi aduce mulţumiri pentru întreaga operă a mântuirii sau pentru vreun aspect anume al ei, în funcţie de timpul liturgic sau de sărbătoarea respectivă" (PNMR 55, a). La sfârşitul prefeţei, întreaga adunare a credincioşilor, unindu-se cu puterile cereşti, cântă sau recită Sanctus ("Sfânt").
