(Din lat. peregrinátio, călătorie în ţară străină). E o practică religioasă care constă în călătoria unei persoane, a unui grup de persoane sau chiar a unei întregi comunităţi creştine la un loc sacru situat la o anumită distanţă, din motive de evlavie sau de pocăinţă pentru păcate. Îndeosebi după libertatea religioasă a Bisericii, recunoscută de Constantin cel Mare (313), credincioşii creştini au început să meargă la locurile sfinte (Ierusalim) şi la mormintele sfinţilor apostoli Petru şi Paul (Roma). Unii pelerini au rămas celebri în istoria Bisericii, ca de exemplu Eteria, credincioasă spaniolă care a făcut un pelerinaj la locurile sfinte şi în Răsăritul creştin pe la anul 400.
