(Din gr. pápas, lat. pápa, părinte). În primele veacuri creştine, această denumire era acordată tuturor preoţilor şi episcopilor. Pe la sfârşitul sec. al IV-lea, devine titlul specific al episcopului Romei, iar în sec. al VIII-lea titlul exclusiv. Din orânduire divină, papa, episcopul Romei, este succesorul sfântului apostol Petru, capul Colegiului episcopal, vicarul lui Cristos pentru Biserica universală, păstorul Bisericii universale, "principiul şi fundamentul perpetuu şi vizibil al unităţii, atât a episcopilor cât şi a mulţimii credincioşilor" (LG 23). În Annuário Pontifício, papa are şi aceste titluri: Patriarhul Occidentului, Primatul Italiei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Provinciei ecleziastice romane, Şeful Statului Cetăţii Vaticanului.
