(Din gr. homilía, conversaţie). Predică ţinută în cadrul celebrărilor liturgice, după citirea Evangheliei, în care slujitorul competent (episcopul, preotul sau diaconul) vesteşte, explică şi preamăreşte misterul creştin care se celebrează, pentru ca credincioşii să-l accepte cu iubire, să-l trăiască personal şi să-l mărturisească în lume. De obicei la omilie este comentată şi aprofundată tema principală a lecturilor biblice. "Este stăruitor recomandată omilia ca parte integrantă a Liturghiei: pornind de la textul sacru în ea sunt prezentate, de-a lungul anului liturgic, misterele credinţei şi normele vieţii creştine. La liturghiile care se celebrează cu participarea poporului, în duminici şi sărbători de poruncă, omilia nu se va omite decât din motive grave" (SC 52). Se recomandă omilia şi la Liturghiile din timpul săptămânii, mai ales în timpul Adventului şi al Postului Mare sau cu ocazia unei sărbători (cf. CDC, can. 767).
