Acasă Dicționar catolic Noul Testament

Noul Testament

Dicționar catolic / litera N

A doua parte a Sfintei Scripturi (prima e Vechiul Testament) care cuprinde cele douăzeci şi şapte de cărţi inspirate de Duhul Sfânt: patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, douăzeci şi una de Scrisori apostolice şi Apocalipsul. Toate cuprind o perioadă de timp de aproape un secol: de la naşterea lui Isus Cristos până la moartea evanghelistului Ioan. Termenul "testament" are sensul de alianţă. Noua şi veşnica alianţă încheiată de Dumnezeu cu oamenii a fost sigilată pe Cruce prin Sângele lui Cristos. "Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, se înfăţişează şi îşi arată în mod eminent forţa în scrierile Noului Testament" (DV 17). "Aceste scrieri ne dezvăluie adevărul definitiv al Revelaţiei divine. Obiectul lor central este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, faptele, învăţăturile, pătimirea şi glorificarea lui, precum şi începuturile Bisericii sub lucrarea Duhului Sfânt" (CBC 124).