(Din lat. méritum, derivat din meritáre, a merita). Meritul exprimă valoarea obiectivă a faptelor săvârşite de om, căruia îi corespunde o răsplată. În teologia scolastică, meritul de cóngruo (cóngruus, potrivit, suficient) este meritul ce trebuie obţinut pentru faptele săvârşite de om în stare de har sfinţitor, pe când meritul de condígno (condígnus, demn) este meritul obţinut pentru fapte săvârşite de omul neîndreptăţit, în conformitate cu legea morală (deci fapte cinstite), dar care nu sunt proporţionate cu scopul supranatural şi cărora totuşi Dumnezeu, în bunăvoinţa sa, le recunoaşte o valoare pregătitoare la har. În ultimele lucrări ale sfântului Toma, ca şi în teologia scolastică în general, prin merit se înţelege un act săvârşit cu ajutorul harului actual, ca pregătire la justificare.
