O dispoziţie a raţiunii în vederea binelui comun şi promulgată de cel care are grija comunităţii (sfântul Toma de Aquino). Această definiţie subliniază necesitatea raţionalităţii legii umane, adică dispoziţia autorităţii nu poate fi arbitrară, ci conformă cu raţiunea, deci cu dreptul divin. Mai poate fi numită o dispoziţie comună, dreaptă şi stabilă, promulgată în mod suficient. Definiţia aceasta scoate în evidenţă obligativitatea, stabilitatea şi universalitatea legii.
