(Term. gr., "comuniune"). Termen neotestamentar care indică participarea la suferinţele lui Cristos (cf. Fil 3,10), ajutorarea celor care se află în nevoi (cf. Rom 15,26), participarea la Euharistie (1Cor 10, 16), unirea cu Duhul Sfânt (cf. 2Cor 13,13). Însuşi misterul Bisericii este comuniune (koinonía). Biserica este comuniune a creştinilor cu Dumnezeu şi comuniune între creştini. Aceasta din urmă se realizează mai presus de toate prin participarea la Euharistie, care este culmea comuniunii ecleziale. Comuniunea eclezială se extinde atât în direcţie verticală: comuniune a Bisericii de pe pământ cu Biserica din ceruri (cf. LG 7), cât şi în direcţie orizontală, spre întregul neam omenesc, pentru care Biserica este "un germen foarte puternic de unitate, speranţă şi mântuire" (LG 9).
