(Din lat. íuris díctio, manifestare a dreptului). În Dreptul canonic, înseamnă dreptul şi datoria de a conduce în cadrul Bisericii. În general este numită "putere de conducere" (potéstas regíminis). Se diferenţiază în legislativă, judiciară şi executivă sau administrativă. La nivel de Biserică universală, aceste trei funcţii le deţine papa singur şi Colegiul episcopilor împreună cu papa; la nivel de Biserică particulară, le deţine episcopul diecezan şi cei echivalaţi de către drept episcopului diecezan: abatele teritorial, prelatul teritorial, vicarul apostolic, prefectul apostolic şi administratorul apostolic. În Biserică nu există separarea puterilor. Numai cei care au primit sacramentul Preoţiei pot fi titulari ai puterii de conducere sau de jurisdicţie. La exercitarea acestei puteri pot colabora şi laicii, în limitele stabilite de drept.
